Probabil ca , cele mai multe dintre actsiunile noastre sunt conditsionate de teama de singuratate . Nu stiu daca are legatura cu faptul ca petrecem noua luni inchisi in pantecul mamei , intr`o solitudine absoluta , dar .. stiu sigur ca , dupa aceea , nu mai vrem niciodata sa fim singuri . Am incercat sa`mi inteleg , de`a lungul anilor , propria mea teama . Mi`a fost mereu frica sa dorm singura in camera :| - dar m`am gandit ca asta se trage din faptul ca nu am fost obisnuita de mica . Pana la zece ani, am dormit cu parintii . N`am mai fost niciodata singura , decat in sufletul meu . Nu am indraznit sa ma duc vreodata singura undeva . Chiar daca a fost nevoie sa rog un amic oarecare sa ma insotseasca , am preferat sa recurg la pacaleala decat sa infrunt dispretsul lumii . Fiindca , da , am crezut mereu ca , daca voi fi singura , voi fi dispretsuita . Din teama de singuratate am acceptat relatsii in care nu am crezut de la bun inceput , dar care mi s`au parut cu mult mai bine decat nimic . Apoi , cand singuratatea in doi imi intrase in oase shji`mi ravasise sufletul , am ales sa plec shji sa infrunt singuratatea dintai , aceea onesta , in care dormi singur , dar ai in suflet o sperantsa . Nu m`am vindecat niciodata shji nu cred ca ma voi vindeca inainte sa pricep de unde mi se trage frica perpetua de singuratate . Dar stiu ca , de fiecare data cand m`am indragostit , bucuria iubirii mi`a adus in inima shji nadejdea ca , de acum inainte , singuratatea a luat sfarsit . Shji , de cele mai multe ori , dupa nadejde , a venit deznadejdea ..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu